• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Другие виды спорта Разное

Разное

Speranțele noastre la Europenele de judo

Tatiana Osoianu (48 kg), Igor Soroca (73 kg) și Valeriu Duminică (81 kg) vor reprezenta Moldova la Campionatul European de judo din anul curent.

”Va fi extraordinar dacă cineva va obține o medalie, avînd în vedere concurența acerbă care va domni în fiecare categorie de greutate, în medie cîte cel puțin 40 de sportivi. În proporție de 99 la sută vom miza în actualul ciclu olimpic pe acești doi sportivi, Igor Soroca și Valeriu Duminică. Doar ei corespund într-o măsură mai mică sau mai mare, exigențelor judoului internațional”, a declarat Veaceslav Bacal,  responsabil de lotul masculin.

”Mi-aș fi dorit măcar 3-4 participări la turnee internaționale în ajunul Europenelor. Așa procedează toți experții din lumea judoului. Cu regret, nu am beneficiat de această posibilitate. Oricum, plecăm să ne batem pentru un loc onorobil, ce ne-ar permite să privim cu optimism în viitor”, a declarat Mihail Vdovicenco, antrenorul Tatianei Osoianu, medaliată cu bronz la Europenele de tineret.

Valeriu Duminică a devenit recent medaliat cu bronz la turneul internațional din seria Grand prix de la Samsun (Turcia). Igor Soroca are în palmares cîteva victorii impresionate în fața unor judocani redutabili din lume.

Cea mai bună performanță pe arena internațională a obținut-o Victor Florescu, care-i vicecampion momdial la categoria semigrea.

Campionatul European se va desfăşura pe 24 -27 aprilie la Montpellier (Franța).

 

Floyd Mayweather, cel mai bine plătit sportiv în 2013

Pugilistul american Floyd Mayweather este sportivul cu cele mai mari încasări din 2013, el obţinînd din bursele pentru cele două meciuri disputate anul trecut suma de 73,5 milioane de dolari, informează ESPN.

Pentru cele două meciuri din 2013, Floyd Mayweather a fost remunerat cu 32 de milioane de dolari, pentru partida cu Robert Guerrero, şi 41,5 milioane de dolari pentru cea cu mexicanul Saul Alvarez.

În clasament, Mayweather este urmat de Cristiano Ronaldo 50,2 milioane de dolari, Lionel Messi (50,1), Aaron Rodgers (NFL - 40), Zlatan Ibrahimovici (35), Matthew Stafford (NFL - 31,5), Tom Brady (NFL - 31), Kobe Bryant (30,5), Matt Ryan (NFL - 30), Joey Flacco (NFL - 30), Zack Greinke (MLB - 28).

Echipele care oferă cele mai mari salarii în sportul mondial sunt Los Angeles Dodgers (MLB) - 241,12 milioane de dolari, New York Yankees (MLB) - 208,83, Manchester City - 202,74, FC Barcelona - 193,61 şi Real Madrid - 189,66.

 

Ivan Bratan a explicat neparticiparea lui Anatol Cîrîcu la Europene

Ivan Bratan, antrenorul campionului european la haltere Anatol Cîrîcu a explicat astăzi într-o conferință de presă neparticiparea elevului său, Anatol Cîrîcu, campion continental, larecentul Campionat European de la Tel Aviv (Israel).

”Anatol Cîrîcu se pregătește de Campionatul Mondial, care va avea loc în noiembrie curent în Kazahstan. În plus, nu a vindecat definitiv o accidentare. La Mondialele din acest an vor fi puse în joc, disputate și bilete de acreditare la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro (Brazilia, 2016). Acestea-s motivele ce ne-au determinat să nu concurăm”, a declarat tehnicianul.

Fiind rugat să precizeze de ce totuși Anatol Cîrîcu a fost inclus în componența echipei naționale și a fost prezent la turneul de la Tel Aviv el a spus că elevul său a dorit să-și urmărească unii dintre eventualii concurenți la Mondiale. ”El a fost inclus în lot pentru a primi mai ușor, mai repede viza de întrare în Israel. Și-a procurat biletul avia din bani proprii. A dorit să fie pe rol de spectator pentru a-i urmări pe unii dintre viitorii adversari la Mondiale. Și-a împlinit și un vis. A dorit să se scalde în Marea Moartă”, a precizat Ivan Bratan.

În afară de titlul de campion european Anatol Cîrîcu este medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Londra,categoria de greutate pînă la 94 kilograme.

 

Spartachiada MAI la minihaltere a reunit circa 200 de atleți

Spartachiada Ministerului Afacerilor Interne  (MAI)la minihaltere, desfășurată la stadionul ”Dinamo” a reunit circa 200 de participanți.

Concurenții repartizați în trei grupe valorice au disputat întîietatea pe echipe. În cea mai numeroasă serie, a Inspectoratelor de Poliție din raioane pe primul loc s-a clasat selecționata din Ungheni. Pe locul doi s-a situat reprezentativa din  Comrat, iar pe trei - echipa din Bender.

În cea mai competitivă grupă primul loc a revenit Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială ”Fulger”. Responsabilul de pregătirea ei este Vasile Cara, multiplu campion european și mondial la lupta universală. Pe locul doi  doi s-a clasat formația Serviciului Protecției Civile și al Situațiilor Excepționale. Pe treapta a treia a podiumului de premiere a urcat echipa

Departamentului Trupelor de Carabinieri.

În grupa a doua cel mai puternic s-a dovedit a fi lotul poliției municipale din Chișinău. Pe locul doi s-a plasat formația Inspectoratului de Poliție din sectorul Ciocana. Poziția a treia din clasament a revenit formației Inspectoratului de Poliție din sectorul Centru.

Minihalterele au fost a doua probă din cadrul Spartachiadei MAI. Prima a fost sambo. În programul competițional mai figurează voleiul, minifotbalul, crosul, pentatlonul polițienesc, tirul.

 

Natalia Prișcepa a obținut o medalie de bronz la Europene

Halterofila moldoveană, Natalia Prișcepa (75 kg) a obținut medalia de bronz, stilul smuls, la Campionatul European, care se desfășoară la Tel Aviv (Israel).

Ea s-a învredncit de distinție după ce a fixat în cea mai bună încercare 102 kilograme. La exercițiul aruncat a înregistrat rezultatul 127 kg și cu suma de 229 kg s-a situat pe locul patru în clasament. Deținătoarea medaliei de bronz, Ewa Nizdal (Polonia) a însumat 230 kg - cu un kilogram mai mult decît halterofila moldoveană.

Campioană a devenit Lidia Valentin (Spania) cu totalul de 268 kg.

Anterior Serghei Cechir (69 kg) a devenit medaliat cu bronz la total și a mai cucerit distincția de argint la smuls și cea de bronz la aruncat, iar Oleg Sîrghi (56 kg) a obținut medalia de argint la aruncat.

 
Еще статьи...