• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Другие виды спорта

Другие виды спорта

Performanță în voleiul masculin

Echipa națională de volei masculin s-a calificat, în premieră, în manșa secundă a preliminariilor Campionatului European.

Ea a obținut acest drept la turneul din Luxemburg unde a repurtat trei victorii în meciurile disputate cu echipe plasate mai sus în clasamentul european. În prima partidă voleibaliștii moldoveni au învins reprezentativa Israelului cu scorul 3-0 ((25:22, 25:21, 25:19). În cea de-a doua întîlnire au devansat-o cu același scor pe echipa țării-gazdă (25-18, 25-22, 25-13), iar în ultima confruntare au întrecut formația Letoniei cu scorul 3-2 (25:20, 22:25, 25:18, 20:25, 15:9).

Președintele federației naționale de profil, Artur Romașcan a declarat pentru presă la revenirea în țară că a răsplătit astfel încrederea prietenilor, sponsorilor. ”Ei m-au ajutat să adun 90 mii de lei necesari pentru deplasare, participarea la turneu. Le-am justificat încrederea acordată și mă bucur sincer că banii nu au fost cheltuiți în van. Am economisit fiecare bănuț. Important este că ne-am atins scopul propus”, a spus oficialul.

Cu începere de la 16 mai curent echipa moldoveană va concura la al doilea turneu preliminar, care se va desfășura în Portugalia. Adversarele ei vor fi selecționatele țării-gazdă, Finlandei și Austriei.

 

Frații Alexei și Alexandru Pervanciuc au comentat succesul din campionat

Alexei Pervanciuc, antrenorul-jucător al echipei de handbal masculin Olimpus-85 USEFS Chișinău și Alexandru Pervanciuc, căpitanul ei, au comentat astăzi  titlul de campioană națională obținut.

”Am cucerit titlul, în mare măsură, și deciziei luată pe la mijlocul campionatului de a consolida lotul cu jucători din Ucraina, de a crea un nou staff tehnic. Astfel, la timona echipei a fost numit Nicolae Gumeniuc, un specialist foarte apreciat în țară, iar responsabil de pregătirea portarilor a devenit Vitalie Covtun. În consecință, în 20 de meciuri jucate am suferit o singură înfrîngere la un scor-limită (34-35) în partida disputată cu echipa GU-Kartina Tiraspol. În meciul decisiv din returul turneului, însă, i-am învins și am devenit campioni”, a declarat Alexei Pervanciuc.

”Am obținut titlul pentru că ni l-am dorit foarte mult și am abordat antrenamentele cu maximă responsabilitate. Ne vom strădui să evoluăm reușit și în turneele intercluburi europene unde mult depinde și de tragerea la sorți în faza inaugurală. Anul trecut am jucat cu ZTR Zaporojie, cea mai puternică echipă din Ucraina, în prima etapa și am cedat. Obiectivul pentru ediția din anul curent este să promovăm în faza a treia a competiției”, a spus Alexei Pervanciuc.

Echipa Olimpus-USEFS-85 Chișinău a devenit campioană națională la handbal masculin în urma victoriei repurtată cu scorul 33-31 în ultimul meci  disputat cu PGU-Kartina. Ea  mai cucerit titlul suprem în 2011-2012

 

În memoria reputatului antrenor Andrei Dogai

Premianții celei de-a 30-ea ediții a memorialului de sambo ”Andrei Doga” au fost desemnați în week end la sala polivalentă a Universității de Stat de Educație Fizică și Sport.

Cîștigători au devenit: Nicolae Gafin (52 kg), Nicolae Foca (57 kg), Denis Vieru (62 kg), Veaceslav Plămădeală (68 kg), Dan Burlac (74 kg), Iurie Leu (82 kg), Ghenadie Prețivatîi (90 kg), Marcel Taran (100 kg) și Serghei Spivac (plus 100 kg). Toți,inlcusiv sportivii clasați pe locurile doi-trei au devenit posesori ai diplomelor și cadourilor oferite de organizatorii.

Cel mai tînăr participant (Nicolae Foca) și Veaceslav Plămădeală, care a concurat la categoria de greutate în care s-a luptat în tinerețe Andrei Doga s-au învrednicit de cadouri speciale - televizoare. ”A fost un turneu organizat la nivel bun. El va avea, la sigur, continuitate pe viitor”, a declarat pentru agenție arbitrul principal al competiției Mihail Ciudin, unul dintre elevii lui Andrei Doga. ”Vom depune toate eforturile pentru a-l face și mai interesant, competitiv”, s-a confesionat soția tehnicianului, Raisa.

La turneu a participat și echipa clubului bulgar Ilinden din Sofia.

Andrei Doga este considerat fondatorul lupte sambo în Moldova. El a educat peste 130 de maeștri ai sportului. În perioada activității dumnealui în componența selecționatei Uniunii Sovietice au evoluat compatrioții Vasile Usic, Valentin Guțu, Gheorghe Cotic, Petru Lubineț, Vladimir Șarcanschi, Constantin Bas. El a fost unul dintre membrii staff-ului tehnic al echipei de judo a URSS la Jocurile Olimpice de la Montreal (Canada) cînd Vladimir Nevzorov a cucerit medalia de aur în premieră în istoria judoului sovietic.

 

Cinci medalii cucerite la Europenele de lupte

Luptătorii moldoveni de stil liber și greco-roman au încheiat ieri evoluțiile la Europenele de cadeți de la Sofia (Bulgaria) prin cucerirea celei de-a cincea medalii.

La categoria de greutate pînă la 46 de kilograme a obținut medalia de bronz Valentin Petic. El i-a învins pe reprezentanții Serbiei, Georgiei după care a cedat campionului Harutyan Vardanyan iar în disputa pentru locul trei l-a devansat clar (8-0) pe Nick Scerer (Germania).

Anterior luptătoarele moldovene de stil liber, Tatiana Doncilă (46 kg) și Marina Ulinici (52 kg) au obținuti medalii de bronz, iar coechipierii Ștefan Tonu (54 kg) și Dumitru Ceausta (100 kg) au devenit vicecampioni continentali.

Cel mai bun luptător moldovean de stil liber este Petru Marta, care-i

campion al Uniunii Sovietice, Spartachiadei popoarelor din URSS, dublu campion european, medaliat la Mondiale.Cel mai redutabil luptător de stil greco-roman este Serghei Mureico, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Atlanta.

 

Veaceslav Bacal mizează pe Valeriu Duminică

Veaceslav Bacal, antrenorul lotului național de judo, a evaluat șansele membrilor echipei

de  a participa cu succes la viitoarele turnee internaționale.

”Mizez în continuare pe Valeriu Duminică (81 kg) la turneele din anul curent. Mi-a plăcut mult cum s-a luptat la turneul Grand Prix de la Samsun (Turcia) unde a devenit premiant. A avut șanse bune de a se remarca și la Campionatul European (Montpellier, Franța), dar a comis în preliminarii o gafă de ordin tehnic (a cedat priza sa) și a ratat obținerea unui loc în top-8. Oricum, el poate plusa la antrenamente, fortifica potențialul său și sper că se va manifesta pozitiv la Campionatul Mondial”, a declarat tehnicianul.

Referitor la Igor Soroca (73 kg), un alt component al lotului, Veaceslav Bacal a spus că trebuie să tragă concluzii după evoluția modestă la recentele Europene. ”El trebuie să-și schimbe stilul de luptă, mentalitatea, modul cum abordează unele meciuri oficiale, să înțeleagă că dacă nu va concura cu succes la viitoarele turnee internaționale, atunci nu va pleca la Mondiale. Perioada de trecere de la juniorat la concursurile de seniori s-a încheiat pentru el”, a spus tehnicianul, subliniind că va include în lot mai mulți tineri.

Cea mai bună performanță pe arena internațională a înregistrat-o Victor Florescu, care-i vicecampion mondial la categoria de pînă la 90 de kilograme (Birmingham,1999).

 
Еще статьи...